Te întrebi cât de complicat este să înființezi o societate comercială?

October 6, 2022 0 Comments

Dacă te numeri printre persoanele care s-au săturat de programul fix de opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, este timpul să te gândești la soluții care să-ți ușureze traiul și să-ți ofere cel puțin aceleași confort financiar. Potrivit mai multor studii efectuate la nivel internațional, în România, perioada necesară pentru înființarea unei afaceri este de 3 zile, fiind unul dintre cei mai mici timpi din toată Europa. Practica este, totuși, destul de diferită. Chiar și cu asistența unui avocat, deseori durează până la trei săptămâni pentru a crea și semna documentele necesare, după caz, mai ales când vorbim despre afaceri complexe sau întreprinzători străini.

Stabilește obiectivele de activitate cu o persoană avizată

Apelează cu încredere la serviciile profesionale de înființare societate comercială oferite de Facem Firme. Toate deciziile se iau punctual în conformitate cu noua versiune a Clasificării Activităților din Economia Națională (CAEN Rev.2). Ei bine, sunt câteva noțiuni pentru care nu ar trebui să-ți bați capul, asta în cazul în care beneficiezi de expertiza unui profesionist în domeniu. Ne ocupăm de verificarea și identificarea tuturor activităților, în amănunt, conform legislației și suntem alături de tine încă de la primul pas. Odată alese obiectivele de activitate, tot ce a mai rămas este să alegi forma juridică și să te pui pe treabă. Nu îți face griji, depunem noi pentru tine dosarul complet la Oficiul Registrului Comerțului.

După cum am spus.. alege forma juridică și pune-te pe treabă

În această etapă, evoluția preconizată, posibilitățile și, evident, limitele de capitalul social, te ajută să alegi una dintre următoarele societăți: cu răspundere limitată ( de obicei, are un număr mic de asociați), în nume colectiv (adică asociații răspund nelimitat pentru obligațiile societății), în comandită simplă (aici există două tipuri de asociați: comanditați si comanditari), pe acțiuni (presupune o colaborare strânsă între mai multe structuri interne ale societății) și în comandită pe acțiuni (se referă la faptul că administrarea este exercitată de unul sau mai mulți asociați comanditați). Alege tot ce trebuie să faci este să alegi forma juridică care se potrivește cu profilul firmei tale și al activității acesteia.

Stabilește cât de repede sediul social

O companie nu poate fi fondată și nu poate funcționa fără un sediu social, motiv pentru care această etapă reprezintă un pas crucial în procesul de înființare. Prin încheierea unui contract de împrumut sau leasing cu proprietarul spațiului închiriat, societatea își poate crea sediul social. Pentru închiriere este necesar acordul vecinilor și al asociației de proprietari, care are la baza rezervarea denumirii societatii la Registrul Comerțului. Dacă sunt deja informații care te depășesc, să știi că îți oferim sprijin în toate demersurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *