Spune-mi ceva dragut

March 1, 2018 0 Comments

Buna ziua. As vrea sa scriu asa cum imi place sa citesc dar asta nu e o chestiune de alegere ci de maiestrie iar Dumnezeu mi-a dat har doar atata cat mi-a dat. Fericiti cei ce stiu potrivi cuvintele in texte armonioase si elaborate,  exprimandu-si cursiv si logic opiniile, impresiile, obsesiile si visurile prin fraze pline de poezie si precizie argumentativa. Ma delectez cu scriele celor din Clubul Psi, vreau si eu talentul lor, am nevoie de el, imi place scrierea nu in formulari copilaresti si caznite, ci libera, cu stil si originalitate, dezvoltand in cascada toate ideile care preocupa. Din pacate, nu-mi ramane decat sa scriu din placere, autentic, fara dulcegarii lacrimogene ieftine,  atenta la topica, ortografie si repetitia cuvintelor in aceeasi fraza, lucru foarte neplacut pentru cititor. As vrea sa emotionez, sa amuz, sa pun pe ganduri: poate sinceritatea mea singura sa faca asta? Multumesc celor care-mi mai comenteaza cateodata articolele, indulgenta lor ma incu
rajeaza foarte mult.
Spune-mi ceva dragut
Ganditi-va putin: daca partenerul dumneavoastra mult iubit v-ar cere cu candoarea celui vulnerabilizat de neliniste si descurajare (sinonime pentru depresie, cuvantul pe care ezitam sa-l folosesc, a cata oara de cand public ceea ce scriu?) v-ar cere, ziceam sa-i spuneti ceva dragut care sa-i imbunatateasca perspectiva asupra viitorului imediat la fiecare doua, trei ore, ati gasi sa-i oferiti iar si iar ancorele acestea pe care vi le implora? De doi ani de zile, cel care ma iubeste imi propune si la cerere si din proprie vointa obiective dragi, neaparat realiste si neaparat apropiate in timp. Iata cateva exemple: ” Sa-ti spun ceva dragut? O sa fie dragut cand o sa vina curierul cu Doom-ul si te va surprinde caci nu vei sti cand l-am comandat.” “Sa-ti spun ceva dragut? Pai, o sa fie dragut cand o sa vezi ce bine ti-a reusit prajitura x”.

“Sa-ti spun ceva dragut? O sa fie dragut duminica, ii vom primi pe viitori nostri nasi si va fi foarte frumos”. Sa stiti ca e  un joc, o provocare si o dovada de iubire in aceeasi masura spune-mi ceva dragut-ul acesta. Echilibrul meu este echilibrul nostru, fericirea mea este a noastra. Si poate nu credeti, dar zilnic radem enorm si cu pofta iar sapatul dupa lucruri dragute ne face amandurora bine.
Cheltuieli suplimentare
Nici eu nu stiu daca sa ma supar sau sa-mi para bine ca-mi dedic de-acum timpul  descoperirii talentelor scriitoricesti publicate pe internet mai mult decat celor tiparite pe hartie. Nu am facut aceasta pana fix acum o luna, imi place cartea asa cum o stim, palpabila, mirosind specific, dar in acelasi timp mi-as face un deserviciu sa nu ma las incantata de orice text bine scris, oricum inteligent asezat si pe bloguri in pagina, deseori chiar mai ceva decat intr-o carte. Iata cum in planul nostru de cheltuieli pe anul acesta s-a impus nevoia achizitionarii unui laptop, accesul meu confortabil la tinerii autori romani de texte mestesugite. Ati rade daca ati cunoaste dezinteresul meu fata de tehnologie in general si de computer in particular pana acum cateva saptamani. Asta e. Si nu e rau.