Vreau si eu sa rad!

Buna ziua. Am baut (la 6.30) cafeaua dar n-am mancat nimic si mi-e foame, asa ca scriu foarte repede ce-am de scris. Pe aceasta cale (…) ii multumesc inca o data anonimului din autobuz care a avut sa-mi imprumute un stilou (pe care cu greu i l-am inapoiat, de aceea nu imprumut nici unelte de scris pentru ca le iubesc de mor) sa-mi scriu ideile (putine dar nu fixe, cum sa se fixeze saracele daca nu am memorie?) pe care gandeam  pe drum sa-mi bazez articolul de azi.
Senina domnita
N-as fi plecat de-acasa, dar vroiam si eu leggins-ii aceia cu model din promotie, doamnele interesate stiu deja la ce ma refer, si nu suportam amanare  sa-i achizitionez. In masina care a venit multumitor de la timp, am stat in spatele unei doamne si-am citit pe toata durata cursei ( putin peste douazeci de minute) din A4-rile ei pe care tiparise o piesa de teatru in limba engleza, o tragi-comedie din cate am putut sa inteleg. Din cand in cand intorcea zambitoare capul catre femeia simpla de langa dansa, o straina, adresandu-i cateva cuvinte. Comenta discreta inainte sa coboare ceva despre rastimpul cam lung al calatoriei (ambuteiajele de dimineata),  in continuare zambind. Ca un fluturas cu palariuta alba, aproape ca zbura catre statia de metrou. Domnita draga, daca ati fi mers doar putin mai incet, v-as fi abordat pentru a va intreba despre titlul si provenienta textului din care am citit si eu odata cu dumneavoastra, v-as fi complimentat pentru cele doua frumoase coliere
din pietre semipretioase pe care le purtati cu noblete si mai presus de toate, v-as fi spus ca zambetul cu care tratati dumneavoastra viata si oamenii este cel mai frumos lucru pe care l-am vazut in ultima vreme. V-as fi intrebat cum pot castiga si eu detasarea aceasta eliberatoare de uratul si desertaciunea tuturor, de sobrietatea intiparita cu incapatanare pe chipul meu desi sunt o femeie cu mult umor si indulgenta. Pare ca urasc sau ca  dispretuiesc dar nu e asa, daca nu as suferi de durere, as putea incanta si eu ca dumneavoastra pe ceilalti cu un chip infrumusetat de bucurie? Toata lumea imi spune ca sunt cu mult mai frumoasa cand rad, sa rad, sa rad mai mult.

VREAU SI EU SA RAD!
Ipocrizia cantata si cea instinctiva
Nu vi se pare peste limitele suportabilitatii impusa (de politica firmei) amabilitate a casierelor care te obliga la randul tau sa raspunzi in consecinta ca in filmele cu Stan si Bran cand good-bye-au o jumatate de ora inainte de despartire? Aud buna-ziua-ul si va multumesc-ul casierei pentru fiecare din cei de dinainte-mi, te rog, ma simt deja salutata si recompensata cu recunostinta firmei de-a fi cumparat de aici produsele si daca aud niste politeturi generale, din cand in cand sau la nevoie, nu e necesar excesul de zel. A, cea de azi canta sumele de achitat: patru lei si optzeci de ba-nu-u-ti, cincizeci de lei si saptezeci de ba-nu-u-ti. Wow!
Despre ipocrizia instinctiva, cea de care multi nici nu suntem constienti, doar atat: cei care se iluzioneaza ca nu sunt egoisti, ca nu sunt mincinosi si-n general sunt atat de perfecti incat abia ne suporta pe noi in preajma sa aibe decenta sa nu se mai  planga de “palmele” pe care ei, purii, le iau de la ceilalti, sa-si dezvolte mai bine inteligenta de-a se cunoaste pe sine si de a cunoaste omul si determinarile sale instinctive de supravietuire si aparare. Ii scuteste pe ei de penibil si pe noi de dezgust.
Fictiune Psi
Voi avea in curand o categorie noua, Fictiune psi, numita dupa clubul de compozitie literara (si nu numai, cred) in care m-am inscris si unde voi publica scurte si sa dea Dumnezeu cat mai inspirate povestioare. Daca vor gasi apreciere, voi dezvolta si aceasta categorie, daca nu, renunt la ea, pentru fictiune trebuie mult mai mult talent decat cred ca am.
Dupa ce-am postat fotografii cu gaini, castraveti, painoase coapte de mine si carti patate cu capucino, poate ar fi trebuit sa alatur articolului o poza  cu picioarele mele lungi imbracate cu leggins-ii-plasa de care aminteam. Cu proxima ocazie. O zi buna.