Primăria Sectorului 5 a devenit membru CIVIS – Alianța Universitară Civică Europeană


Începând din 6 decembrie 2019, Primăria Sectorului 5 a devenit membru CIVIS – Alianța Universitară Civică Europeană, Primarul Daniel Florea fiind singurul edil din România care a fost invitat să participe, alături de doamna Andreea Păstârnac – Ambadsador al României în Regatul Belgiei, de doamna Liliana Magdalena Țuroiu – Coordonator General Europalia România și Director al Institutului Cultural Român din Bruxelles, la inaugurarea biroului de reprezentare al Universității Civice Europene, conform unui comunicat de presa de pe acest site de stiri bucurestean.

Evenimentul s-a desfășurat la Bruxelles, la sediul Universității Libere din Bruxelles și la cel al Comitetului European al Regiunilor, reprezentând o primă întâlnire între UB/CIVIS și reprezentanții autorităților locale și teritoriale ale regiunilor în care universitățile noastre se regăsesc, întâlnire care va propune o consultare reciprocă pentru stabilirea de rețele de acțiune.

    Situat în Usquare, noul campus urban al Universității Libere din Bruxelles este centrat pe conceptele de dezvoltare sustenabilă și implicare cetățenească.  Totodată, aflat în imediata apropiere a Instituțiilor Europene, acest spațiu este conceput pentru prezența pe termen lung a Universității Civice Europene în Bruxelles, ca actor esențial în peisajul ,,Universității Europene”.

    Cunoscut fiind faptul că pe raza Sectorului 5 își au sediile instituții importante de învățământ superior printre care amintim Facultatea de Drept, Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Veterinară, Facultatea de Biologie, Academia Tehnică Militară, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, prezența Primarului Daniel Florea  este cu atât mai reprezentativă, acesta răspunzând invitației adresate de Universitatea București, de a lua parte la acest eveniment deosebit de important pentru mediul universitar european, din care, cu mândrie, face parte și țara noastră.

    Mai mult decât atât, Universitatea București a fost selectată de către Comisia Europeană în cadrul inițiativei pentru Rețele de Universități Europene. Astfel, CIVIS este unul dintre cele 17 consorții Europene învestite cu misiunea de a aborda provocările civice societale. Formată din opt parteneri, Universitatea Aix Marseille, Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena, Universitatea din București, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea Autonomă din Madrid, Universitatea Sapienza din Roma, Universitatea din Stockholm și Universitatea Eberhard Karls din Tübingen, alianța CIVIS va acorda o atenție deosebită implicării universităților în dinamica locală și regională, ca parte civică pentru viitor.

    Alături de excelența în predare și cercetare, una dintre componentele esențiale ale Consorțiului este, așa cum reiese și din titulatura sa, dimensiunea implicării civice a instituțiilor partenere, într-o strânsă colaborare cu actorii instituționali, sociali și culturali de la nivel local și regional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *